Pescuitul si localizarea crapului pe Dunare si in Delta Dunarii in sezonul rece.

Localizarea crapului

Odata cu racirea vremii si a apei, crapul salbatic incepe sa isi caute locuri propice pentru iernat, dar asta nu inseamna ca isi inceteaza activitatea sau nu se mai hraneste. Prefera curentii de apa slabi si va alege sa stationeze in preajma structurilor cum ar fi cioatele, pragurile si gropile din apropierea malurilor. Astfel de locuri, pot gazdui un numar impresionant de pesti care se hranesc „in jurul casei” fara sa parcuga distante mari. La intrebarea „cum gasim aceste locuri?” imi este greu sa raspund cu exactitate, dar va pot sugera sa folositi sonarul mergand incet in apropierea malurilor, sa apelati la cunostintele localnicilor sau a celor care frecventeaza zonele, vizual ,deoarece in special cioatele isi tradeaza de multe ori prezenta in apele scazute de toamna, prin partile ramase la suprafata sau prin sondare.

 

Tehnica folosita la pescuitul crapului in sezonul rece

Incercati sa pescuiti in amonte de locul vizat. Trebuie nadit moderat, avand grija ca grosul patului de nada sa fie la cativa metri de structura. Apa va duce arome si particule in gura pestilor, iar acestia vor iesi sa caute sursa de hrana. Va recomand sa folositi carlige, fire si momeli ,adaptate sezonului rece unde finetea are un cuvant greu de spus. Daca in sezonul cald folosesc carlige cu marimi cuprinse intre 1 si 4, in sezonul rece folosesc cu precadere carlige de 8, uneori de 6 daca talia pestilor este mai mare. Firul trebuie sa fie unul soft de 25 lb, nu mai slab deoarece prima reactie a pestelui va fi sa fuga in structura si de acolo ne va fi greu sau imposibil sa il scoatem. Primele momente ale drillului sunt foarte importante trebuind sa le folosim in avantajul nostru si sa aducem pestele intr-o zona de confort pentru lupta cat mai departe de cioata sau prag. Eu folosesc linia principala de 0.35 sau 0.4, depinde de calitatea firului. Lansetele trebuie sa ofere suficienta rezerva de putere pentru ca acesti pesti sunt niste adevarati razboinici dar si flexibilitate pe varf pentru a sesiza cu usurinta si cele mai timide prezentari, dar mai ales pentru evitarea momentelor de slabire a liniei, cand exista posibilitatea sa „scuipe” carligul. Mulineta trebuie sa fie una robusta, cu ax gros, cu un tambur generos raportat la grosimea firelor folosite si cu toate acestea vom tine cont, pe cat se poate, sa urmarim pozitia tamburului atunci cand „pompam”; este recomandat ca tamburul sa fie jos, cat mai aproape de corpul mulinetei pentru a evita strambarea axului sau ruperea.
Voi atasa la sfaritul articolului link-uri cu lasetele, mulinetele si restul accesoriilor pe care le recomand pentru pescuitul crapului pe Dunare. Deasemenea daca doriti sfaturi sau sa discutam despre ce ne trebuie pentru a practica productiv acest tip de pescuit va astept cu drag la magazinul FISHING MALL din complexul Arcade Pallady, Bd. Theodor Pallady, nr. 51N.

 

Nade si momeli pentru pescuitul crapului pe Dunare in sezonul rece.

Personal am renuntat la mamaliga de mult timp si am facut asta nu pentru ca nu este eficienta ci datorita faptului ca este o momeala fragila, care se pierde usor indiferent de retetele minune care circula pe internet, retete pe care le-am incercat si eu dezvoltand chiar unele proprii. Aproape de fiecare data cand am fost multumit de calitatea cubului de mamaliga, am ajuns la un fel de boilies patrat mai mult sau mai putin proteic si aromat. Din acest motiv prefer boiliesurile sau porumbul pentru carlig iar rezultatele au fost pozitive. Se spune ca aromele din nada si momeala sunt facute mai mult pentru pescari si mai putin pentru pesti. Nu este adevarat, am observat de multe ori preferintele crapilor pentru o anumita aroma, un anumit tip de proteina, combinatii ale acestora sau culori. Este bine sa folositi un amestec de nada (groundbait si pelete), cereale fierte si jumatati de boiliesuri (boiliesurile taiate jumatati sunt mai greu de rostogolit de curenti, degaja mai multa aroma si sunt mai greu de absorbit).
Pe apele salbatice vom ademeni crapii cu arome si culori cat mai naturale ,dar cu cat apa devine mai rece proteinele si faina de peste trebuie sa nu lipseasca din meniu si evitati momelile flotante, cel mult critic echilibrate.

 

Monturi pentru pescuitul crapului pe Dunare

La monturile pentru Dunare trebuie sa eliminam, pe cat posibil, nodurile si elementele de legatura. Pentru pescuitul din barca recomand momitorul cu autointepare de gramaj mediu, 50 – 60 g, tinand cont ca vom pescui in „scurs”, momitor care va culisa direct pe linia principala un vartej rapid cu antitangle si rigul cu o lungime intre 10cm si maxim 20cm.
Pentru pescuitul de pe mal vom folosi momitoarele plate cu gramaje mai mari, in functie de curent, intre 100g si 200g urmate de o biluta de soc, acelasi vartej rapid cu antitangle si un rig rigid sau combirig pentru a preveni incurcarea.
Daca doriti astfel de monturi puteti lasa un comentariu la articol sau la pagina de contact.

 

Lansete recomandate pentru pescuitul crapului pe Dunare:

https://www.fishingmall.ro/ro/products/lanseta-danubius-boat*2.70m*200g
https://www.fishingmall.ro/ro/products/bay-reef-special-karei*2-70m*150g
https://www.fishingmall.ro/ro/products/bay-reef-special-karei*2-40m*150g
https://www.fishingmall.ro/ro/products/danubius-boat*2-40m*200g

Mulinete recomandate pentru pescuitul crapului pe Dunare:

https://www.fishingmall.ro/ro/products/mul.okuma-longbow-br-6rul-100mx070-4-5-1
https://www.fishingmall.ro/ro/products/mul.okuma-aventa-bf-7rul-210mx035mm-4-8-1
https://www.fishingmall.ro/ro/products/mulineta-banax-helicon-5600nf-51rulm
https://www.fishingmall.ro/ro/products/mul.daiwa-black-widow-br-5000a-3rul-230×040-4-6-1

Carlige, fire si accesorii pentru pescuitul crapului pe Dunare:

https://www.fishingmall.ro/ro/products/carlige-nash-pinpoint-brute-marime-6-t6146
https://www.fishingmall.ro/ro/products/rm-tec-straight-point-barbed-size-6
https://www.fishingmall.ro/ro/products/carlig-korda-wide-gape-xx-nr.8-10buc-pl
https://www.fishingmall.ro/ro/products/carlig-gamakatsu-ptfe-g-carp-specialist-rx-bl-10buc-2
https://www.fishingmall.ro/ro/products/plumb-fanatic-flat-pear-inline-120gr-cz1282
https://www.fishingmall.ro/ro/products/in-line-flat-pear-4-oz-weed-silt
https://www.fishingmall.ro/ro/products/plumb-fox-kling-on-inline-121-gr
https://www.fishingmall.ro/ro/products/fir-snyde-premium-grade-copolymer-1000m-18-lb-verde-krsny

 

 

Pentru mai multe recomandari va astept la magazinul Fishing Mall Pallady!

Fire intinse si ganduri bune tuturor!